Situaţie de Urgenţă COVID-19 – Noile restricţii de circulaţie au fost publicate în Monitorul Oficial. DOCUMENT
Ordonanţa Militară nr.3 privind măsuri de prevenire a răspândirii COVID-19 a fost publicată în Monitorul Oficial. Documentul prevede noi restricţii de circulaţie, pentru timpul zilei, cu unele excepţii, suspendarea curselor aeriene spre Franţa şi Germania. De...
Situaţie de urgenţă COVID – 19: Persoanele de peste 65 de ani vor putea să iasă din case exclusiv între orele 11 şi 13
Persoanele de peste 65 ani vor putea să îşi părăsească locuinţele între orele 11.00 şi 13.00. Declaraţia a fost făcută, marţi seara, de ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, odată cu noul set de restricţii de circulaţie impuse românilor prin Ordinul Militar 3....
Situaţie de urgenţă Covid-19: Tot ce trebuie să ştie părinţii care stau acasă cu copiii. Drepturi, obligaţii, model de cerere
A intrat în vigoare! Părinții care își supraveghează copiii până la 12 ani, pe perioada suspendării cursurilor sau închiderii temporare a unităților de învățământ, pot beneficia, oficial, de zile libere, la cerere. În Monitorul Oficial s-a publicat, vineri, Hotărârea...
Dosar penal pentru un tânăr din Bihor găsit în vizită la rude în loc de autoizolare. Ce urmări poate avea o astfel de inconştienţă
Inconştienţa l-ar putea costa libertatea pe un tânăr de 23 ani din Marghita care, întors recent din Irlanda, ar fi avut obligaţia să rămână în autoizolare la domiciliu pentru o perioadă de 14 zile. În loc să stea acasă, tânărul a ieşit la plimbare, fiind găsit de...