Statul român, prin Ministerul Finanţelor, este obligat să achite cheltuielile de judecată unei persoane achitată definitiv de instanţele de judecată de sub acuzaţiile DNA pe considerentul că faptele imputate nu există.
Achitată: Fapta nu există
Soluţia, care este definitivă, priveşte o cauză care a fost în atenţia publică, trimisă în judecată în 2017 de DNA, având în total 9 inculpaţi. Clienta Cabinetului de avocatură Paşcu Simona a fost judecată pentru presupuse fapte de corupţie, alături de mai mulţi poliţişti, un judecător dar şi doi aleşi locali. În 2019, toţi inculpaţii au fost exoneraţi definitiv de acuze, instanţa supremă stabilind, după caz, că faptele nu există ori nu sunt prevăzute de legea penală.
Clienta Cabinetului de avocatură Paşcu Simona a fost achitată pe considerentul că faptele care i s-au imputat nu există.
În 2020, în reprezentarea clientei, Cabinetul de avocatură Paşcu Simona a chemat în judecată Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, solicitând obligarea statului la plata în integralitate a cheltuielilor judiciare efectuate în cadrul procesului penal. În cerere s-a arătat că reclamanta a fost obligată să suporte toate cheltuielile generate de desfășurarea procesului penal, în timpul cercetărilor cât şi ulterior, în fața Curții de Apel și în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție, contravaloarea fotocopiilor actelor din dosarul de urmărire penală, în vederea studierii acestora și a formulării apărării, onorariul de avocat, cheltuielile cu deplasarea, transportul etc.
Cerere admisă
Acţiunea a fost admisă. În sentinţa Judecătoriei Oradea, menţinută în final şi de Curtea de Apel Oradea în data de 12 octombrie 2022, se arată că „răspunderea statului nu se limitează doar la situaţia erorilor judiciare, cu privire la care s-a reţinut prescripţia dreptului material la acţiune, ci şi în cazul în care statul prin reprezentanţii săi iniţiază o procedură penală sau civilă care se finalizează cu o soluţie nefavorabilă statului şi care a generat cheltuieli părţii adverse„.
Instanţa a reţinut că reclamanta, clienta Cabinetului de avocatură Paşcu Simona, a efectuat o serie de cheltuieli în procesul penal, pe care, „în cazul de achitare motivat de împrejurarea că nu există probe că a săvârşit infracţiunea, este echitabil și rezonabil să le poată recupera„.
S-a reţinut şi că Statul este cel care a provocat procesul respectiv prin trimiterea în judecată a reclamantei, care a fost achitată, „astfel încât temeiul de drept substanțial pentru obligarea la plata cheltuielilor de judecată este culpa procesuală, culpă dovedită prin aceea că statul a pierdut procesul pe care l-a declanșat”.
Statul, în culpă
În opinia instanţei, culpa procesuală nu presupune, în mod necesar, reaua-credință, însă, fără discuție, „statul poate fi considerat în culpă, deoarece a determinat trimiterea în judecată a unei persoane care a fost achitată pe temeiul că fapta nu este prevăzută de legea penală„.
Totodată, s-a statuat că „înţelesul juridic al cheltuielilor de judecată este unul bivalent, aceste cheltuieli reprezentând prejudiciul cauzat de culpa procesuală, dar şi despăgubirile pe care partea care a căzut în pretenţii trebuie să le plătească celeilalte părţi„, ele având în principal rolul de a despăgubi partea care a câştigat în final procesul şi care nu este vinovată de declanşarea activităţii judiciare.
Ca atare, pentru toate aceste considerente cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă a fost admisă iar Statul român a fost obligat să plătească reclamantei suma de 20.062,69 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, sumă care se va actualiza cu dobânzile legale moratorii calculate de la data introducerii acţiunii – 02.06.2020 – şi până la data achitării integrale a debitului.