Contractele de credit încheiate de către consumatori în monedă străină, în special francul elvenţian generează probleme reale în sensul că devalorizarea acestei monede a dus la dublarea ratei achitate lunar.
Acest fapt este generat de clauza contractuală prin care clientul băncii este obligat a suporta în totalitate riscul valutar, determinând un dezechilibru major între drepturile şi obligaţiile asumate de părţi. .
Instanţa de judecată poate constata caracterul abuziv al unei astfel de clauze, poate interveni în contractul dintre părţi în sensul de a dispune achitarea ratelor la cursul de schimb de la data încheierii contractului.
La pronunţarea unei astfel de soluţii, instanţa are în vedere şi natura prestabilită a contractului adică faptul că nu au fost negociate clauzele contractuale, nu au fost explicate clar aceste clauze sau consecinţele lor.
Caracterul prestabilit al contractelor de credit este, din nefericire, o practică a multor bănci care la momentul semnării contractului nu numai că nu explică consumatorilor clauzele din contract dar nici măcar nu dau răgazul necesar acestuia pentru a citi contractul motivând că oricum nu se pot modifica clauzele.
Băncile, având o poziţie dominantă faţă de consumator au obligaţia legală de informare în mod complet, corect şi precis cu privire la aspectele esenţiale ale produsului, respectiv creditului contractat, cu referire la implicaţiile îndatorării şi riscurile reprezentate de schimbarea cursului valutar. Operatorii economici financiar-bancari trebuie să exercite cu bună credinţă obligaţia de informare legală, atribuţie menită să protejeze interesele consumatorilor.
Este evident faptul că banca a acţionat de pe poziţii juridice inegale în raport cu împrumutătorul la momentul încheierii unor astfel de contracte, motiv pentru care în multe situaţii, instanţele au înţeles a cenzura astfel de practici. (bihon.ro, 30 iunie 2016)