Un act de procedură depus la un partener cu care serviciul de curierat are încheiat contract de prestări servicii pentru colectarea și depozitarea expedițiilor poate fi asimilat depunerii la însuși serviciul de curierat? Şi dacă da, ultima zi a termenului ce se socoteşte pe zile, se încheie la ora la care se încheie activitatea serviciului de curierat ori a prestatorului privat?

Sunt întrebări ridicate de avocat Simona Paşcu în litigiul cu care Tribunalul Bihor a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile în care, practic, se solicită o interpretare a dispoziţiilor art. 182 şi art. 183 CPC, anterior modificării aduse prin Legea nr. 310/2018, la ÎCCJ.

Proceduri

Cazul, care a atras şi atenţia platformei juridice legal-land.ro, se referă în esență la orarul de funcționare diferit al firmei de curierat față de orarul prestatorului/depozitarului, în condiţiile în care, decizia nr. 34/2017 a ÎCCJ- Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, decizie prin care s-a statuat în sensul că actul de procedură transmis prin fax sau poștă electronică în ultima zi a termenului care se socotește pe zile, după ora la care activitatea încetează la instanță, nu este socotit a fi depus în termen.

În considerentele acestei decizii, la paragraful 93 se arată următoarele: în mod evident, deși termenele se socotesc pe zile întregi, termenul se va împlini conform art. 182 alin. 2 din Codul de procedură civilă la ora închiderii oficiului poștal a serviciului de curierat rapid ori a serviciului specializat de comunicare.

Sesizare

Cu alte cuvinte, numai actul de procedură depus prin scrisoare recomandată la oficiul poștal sau depus la un serviciu de curierat rapid ori la un serviciu specializat de comunicare, cu condiția de a fi depus până la ora 24:00 a ultimei zile a termenului prevăzut de lege, este prezumat de lege ca socotit a fi făcut în termen, nu și cazul comunicării prin fax sau email care, nefiind în mod expres menționat în cuprinsul art. 183, nu poate fi extins pe cale de interpretare.

„În aceste condiții, este important a se stabili dacă actul este socotit în termen doar dacă este depus până la ora închiderii activității serviciului de curierat sau până la ora 24:00 a ultimei zile, în condițiile în care intermediarul serviciului de curierat are program non-stop”, se arată în încheierea Tribunalului Bihor, cu care a fost sesizată Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, precizându-se că opinia Tribunalului este în sensul că actul este socotit în termen doar dacă este depus până la ora închiderii activității serviciului de curierat.

Zile şi ore

Problema s-a ivit într-un litigiu în care soluţia pronunţată de Judecătoria Oradea a fost atacată, cu apel, de una dintre părţi, apelul fiind transmis instanţei într-un plic al firmei de curierat Fan Courier cu menţiunea pe AWB a datei de 7 ianuarie 2019, ora 20.00, Atât că procesarea expedierii s-a făcut abia o zi mai târziu căci, de fapt, documentul a fost depus după ora 20.00, la o staţie OMV, cu care firma de curierat are un contract de prestări servicii pentru preluarea şi depozitarea coletelor ori plicurilor şi predarea acestora către Fan Courier.

Clientul lasă coletul sau plicul la OMV, achită în avans costul expediţiei prin sms şi completează datele de expediere personal în staţie. În acest caz, deşi pe AWB apare menţiunea ora 20.00, (ora de închidere a firmei de curierat) sms-ul care atestă data a fost înregistrat la ora 23.47. Ziua nu se terminase, încă, dar programul serviciului de curierat, da, motiv pentru care expedierea a fost procesată de Fan Courier abia în dimineaţa următoare, adică în 8 ianuarie.

Ce se întâmplă în această situaţie? Un act de procedură depus la un partener cu care serviciul de curierat are încheiat contract de prestări servicii pentru colectarea și depozitarea expedițiilor poate fi asimilat depunerii la însuși serviciul de curierat? Şi dacă da, ultima zi a termenului ce se socoteşte pe zile, se încheie la ora la care se încheie activitatea serviciului de curierat ori a prestatorului privat?

Termenul de soluționare a sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile este 11.11.2019.